Cătălin Cîrstoiu a oferit declarații pe marginea acuzațiilor de incompatibilitate. Candidatul la primăria Capitalei, din partea coaliției, a precizat că nu a oferit consultații la clinica privată Anemona, ci doar și-a ajutat colegii pentru soluționarea unor cazuri complexe.
Medicul Cîrstoiu a explicat, în cadrul interviului de la B1 TV, că, prin natura profesiei sale, nu poate să nu intervină atunci când un pacient are nevoie de expertiza sa medicală, întrucât ar încălca jurământul lui Hipocrat.
„Eu n-am consultat la Anemona Med, eu efectiv mi-am ajutat colegii când au avut o problemă și pacienții. N-am avut un contract de muncă, asta e hotărârea. Deci, haideți să lămurim lucrurile. Eu nu sunt în stare de incompatibilitate. Sigur, Agenția Națională de Integritate analizează, va da un raport, vom vedea ce scrie. Mai sunt situații între candidații la primărie care sunt similare. Domnul Nicușor Dan s-a numit el pe sine director la parcuri și are un raport al ANI care spune că e incompatibil, pe care l-a atacat în instanță. Se judecă doamna Clotilde Armand într-o situație similară Până la urmă, eu nu am omorât pe nimeni, mi-am făcut treaba, mi-am respectat jurământul meu ca medic. Eu nu pot să văd o problemă medicală la un pacient, să nu intervin. Mai ales dacă mă roagă, aș încălca jurământul lui Hipocrat., a declarat Cătălin Cîrstoiu.